Cândva, cu ani în urmă eram și eu la școală;
Suna sfârșitul pauzei: of, iarăși oră, iară...
Aveam o profesoară ce severă era,
Dar cu atâta patos materia își preda. .
Iubea seriozitatea, iubea punctualitatea
Chiar de nu toți elevii voiau a ști ce-i cartea.
Iar când intra în clasă, stăteam drepți în picioare;
Dacă lipsea vreunul era problemă mare!
Așa, -ntr-o zi normală, colegii se jucau,
Dar ce avea să vină nici nu preconizau.
Deja trecuse pauza iar ușa se deschise:
Sigur că toată clasa pe dată amuțise.
După un "bună ziua" și după-al nost' răspuns
Înțelesei că parcă ceva mi-era ascuns...
Bineînțeles! . -La locuri și-o foaie de hârtie!
Caiete, cărți închise! (știam ce va să fie). .
-Cine copiază știe că va primi un doi
Și ne vedem la toamnă, știți mult prea bine voi!
(Dar cine să copieze sau să o-nșele, cine? . .
Vedea orice mișcare și auzea prea bine!
De nu știam, luam 4, dacă știam și zece:
Unii știau prea bine ce-acol' se va petrece!)
Iar la sfârșitul orei vedeai fețe voioase,
Însă mai multe fețe erau morocănoase. .
Ni se dăduse vreme destulă să-nvățăm,
Dar, oh, ce vreme bună, cum să nu ne jucăm? . .
Să stăm închiși în casă, să scriem, să tocim,
Când alții fug, bat mingea, cum să ne pregătim? ...
***
O, cum se-ntoarce timpul, cum roata se învârte,
Trăim aceleași vremuri, însă mult mai profunde!
Aproape este testul, oare ne-om pregăti,
Sau iarăși, ca pe timpuri, nepregătiți vom fi? ...
Vom fi purtați la școală, în clasă, nu pe hol
Și vom primi cu toții lucrare de control!
Profesorul ce-odată atât ne ajuta,
În marea Lui dreptate ne va și judeca!
Va reuși vreunul atuncea să copieze? . .
Cu pile și relații să îL impresioneze? . .
O, nu, căci pe-a Sa frunte cerească-i scris: Dreptatea!
Note vor fi doar două: viață-n cer sau moartea!
În fața Lui copiatul dispare, nu există,
Șoptitul și-ajutatul așijderi, nu rezistă!
Să-L înșelăm putea-vom: - O, timp nu am avut. . ?
O, nu! Căci ne va spune: -Avut-ați, dar n-ați vrut!
***
De ce dar după timpul pierdut noi să tânjim? . .
De ce acum, în casă, să nu ne pregătim?
De ce să nu-nțelegem că-i vreme de-ndurare
În care să aprindem spre tronul Său altare?
De ce să nu ne umplem candela pentru Mire?
De ce să fie goală în noaptea de Răpire?
Cu ce ulei să ardă focul cel sfânt în ea
Dacă-n această vreme tot împietriți vom sta? . .
***
O, frați, surori în Domnul, e vreme de- ndurare!
Să adunăm rezerve, să ridicăm altare!
Ca nu cumva, la urmă, s-ajungem lepădați,
Să ne pierdem cununa și jos să fim lăsați!